Obiective
Obiective generale
Promovarea sportului ca element esenţial pentru o educaţie de calitate, prin exercitarea tuturor formelor de activităţi fizice, printr-o participare organizată, avand drept obiectiv ameliorarea condiţiei fizice şi psihice;
Susţinerea activităţii sportive la nivelul copiilor.
Demararea proceselor de selecţie, pregătire şi realizare de competiţii, pentru copiii cu aptitudini remarcabile.
Incurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, cu scopul de a câştiga încredere, de a promova un stil de viaţă sănătos şi o dezvoltare armonioasă durabilă.
Obiective specifice
Dezvoltarea spiritului de competitie;
Pregatirea pentru viata, formarea obisnuintei de a lucra in echipa;
Atragerea unui numar cat mai mare de copii in vederea practicarii sportului si a participarii la competitii;
Organizarea unor secţii de performanţă, în cadrul cărora se vor promova tinere talente, în vederea participării la competiţii de nivel local, naţional şi internaţional;
Organizarea de competiţii şi stagii de pregătire de nivel local, naţional sau internaţional.
Colaborarea bazată pe recunoaştere şi respect reciproc cu alte cluburi sportive din tara şi din strainatate în vederea promovării şi dezvoltării sportului in randul tuturor categoriilor , atât ca sport de masă şi de performanţă cât şi ca mod de viaţă, cultură fizică şi spirituală;
Promovarea spiritului de fair-play, prevenirea actelor de violenta pe teren in randul sportivilor si al publicului spectator;
Sustinerea luptei impotriva dopajului, informarea corecta despre efectele nocive asupra organismului in cazul anabolizantelor, a sustinatoarelor de efort interzise si stabilirea sanctiunilor ce se aplica celor care incalca legislatia in domeniu.