Sfaturi utile

 

Postura – aspect esențial al sănătății

Alexandra Popa 05/08/2016

 

În ultimii ani se remarcă o creștere a numărului de cazuri ale deformărilor coloanei la copii și adolescenți. Statisticile arată că 30% dintre elevii din România suferă de tulburări de statică vertebrală.

Cauzele sunt cunoscute, ghiozdanul greu, poziția în banca, postura în fața calculatorului și a tabletei. Coloana este cea mai vizibil afectată, dar disconfortul este resimțit și în articulațiile șoldurilor, picioarelor și umerilor. Orice poziție menținută timp îndelungat duce la dezechilibre musculare care în timp duc la deformări articulare mai greu de tratat.

Problemele încep să apară după primii ani de școala, în jurul vârstei de 10-12 ani. Atenția părinților, profesorilor și învătătorilor înainte de această vârstă poate să preîntâmpine instalarea scoliozei, cifozei sau lordozei. Astfel, copiii noștri să se bucure de libertatea oferită de un corp sănătos, să nu ajungă să poarte corset, să facă vizite regulate la medic și să privească exercițiul fizic ca tratament.

Educația fizică primită acasă se completează cu cea primită în școală. Cei mici au nevoie de îndrumarea părinților și a profesorilor deopotrivă.

Puterea exemplului în primul rând și grija noastră, a adulților, pot preveni efectele acestui nou stil de viață ‘impus’ de statul în bancă sau la calculator.
Profilaxia este mama sănătății!

Pentru că în școală, puținele ore de educație fizică, s-au transformat de mult în ‘sport’, mulți parinți își duc copiii la cursuri de înot, dans și alte tipuri de mișcare. Și bine fac!
Specialiștii în mișcare apreciază efortul acestora și în același timp consideră că școlarii au nevoie de o educație coerentă și de calitate, oferită în cunoștință de cauză, și acasă și la școală.

Beneficiile sportului pentru copil

Practicarea unui sport in mod organizat poate face bine copilului in mai multe moduri. De la fotbal la scrima, sporturile ofera copiilor sanse de a dobandi si perfectiona aptitudini, de a lucra cu alti copii si cu antrenorii si de a lua parte la competitii intr-un mediu sigur.

Ei invata valoarea antrenamentelor si a provocarii unei competitii. Si, mai ales, sportul ofera oportuntati naturale si amuzante de a face exercitii fizice in mod regulat.

La ce sport înscriem copilul?

Dar inainte de a va inscrie copilul la un sport, ar trebui sa luati in considerare personalitatea copilului si nivelul lui de dezvoltare pentru a va asigura ca practicarea unui sport este o experienta pozitiva pentru toti.

Când ar trebui să înceapă copilul practicarea unui sport?

Atunci când vă gândiți să înscrieți copilul la un sport, luați în calcul cât este de pregătit copilul, emoțional și fizic.

Un început prea timpuriu poate deveni frustrant și pentru copil și pentru dumneavoastră și poate îndepărta copilul definitiv de sport.

Deși există programe sportive create pentru preșcolari, abia pe la 6-7 ani majoritatea copiilor dezvoltă nivelul potrivit de aptitudini fizice și de atenție necesare pentru a ascultă indicațiile și a învăța regulile unui joc.

Deși preșcolarii pot să arunce și să fugă, este necesar de obicei ceva timp înainte să poată să coordoneze cele doua aptitudini. Si de obicei abia prin clasa întâi înțeleg conceptul de a juca pe rând, care este crucial în multe sporturi.


 Sportul ca mișcare și amuzament

 Sportul poate fi amuzant pentru copiii foarte mici si cei de gradinita, dar ar trebui sa nu fie axat pe competitie, ci pe a avea mai multe oportunitati amuzante de a fi activ.

Deci, desi copilul inscrie din greseala un gol in poarta echipei lui sau alearga dupa fluturi tot meciul, cata vreme se simt bine, totul este in regula. Daca decideti sa va inscrieti copilul de 5 ani intr-o echipa sportiva, asigurati-va ca alegeti o echipa care pune accentul pe amuzament si aptitudinile de baza.

Alegerea sportului potrivit pentru copilul tau

In cazul in care copilul manifesta un interes deosebit fata de un anumit sport, dati-i voie sa-l practice. Poate te va ingrijora riscul de ranire, mai ales intr-un sport de contact cum ar fi fotbalul american sau karate, dar cata vreme antrenorul le cere sportivilor sa foloseasca echipamentul de protectie, medicul copilului nu are contraindicatii, iar copilul practica sportul impreuna cu alti copii la fel de mari si de puternici, mergeti inainte. Chiar daca sportul nu se dovedeste pana la urma a fi cel mai potrivit, copilul va avea multe de invatat din aceasta experienta.

Sportul și temperamentul copilului

Cand alegeti un sport, ganditi-va la temperamentul copilului. Unii copii au o inclinatie naturala fata de sporturile de echipa, in timp ce altii se pot simti mai bine in activitati axate pe efortul individual. Exista un sport potrivit pentru fiecare – de la fotbal, baschet si volei pentru un copil inclinat spre sporturile de echipa, la tenis, scrima, karate, dans si inot pentru un copil care prefera sa joace de unul singur.

Sa nu va mirati daca sunt necesare cateva incercari – sau cateva sezoane sportive – pana gasiti sportul potrivit pentru copilul dumneavoastra. Copiilor le ia ceva timp sa-si dea seama care sunt activitatile preferate.

Unii copii ar putea sa nu fie interesati de sporturile de echipa, dar pot fi activi fizic participand la alte activitati care nu pun accentul pe competitie. Indiferent ce aleg, copiii ar trebui sa faca miscare fizica cel putin 60 de minute pe zi.

Factori de familie în alegerea unui sport pentru copil

Inainte de a inscrie copilul la un sport, ganditi-va la modul in care antrenamentele si meciurile vor afecta viata de zi cu zi a copilului si a restului familiei:

In ce mod va fi afectat timpul pe care il are copilul pentru lucruri ca temele, alte activitati si timpul petrecut cu familia si prietenii?

Poate ar trebui sa obtineti programul antrenamentelor si al meciurilor si sa alcatuiti programul unei saptamani obisnuite cu copilul dumneavoastra.

Este important pentru copil sa-i ramana timp de odihna, de gandire creativa si de joaca libera atunci cand nu face nimic altceva. Acest rest de timp ii poate ajuta oferindu-i energia necesara pentru activitatile lui.

Cum va afecta sportul ales planurile celorlalți membri ai familiei?

Multe echipe au antrenamente si meciuri numai la sfarsit de saptamana, ceea ce poate fi o problema daca familia obisnuieste sa faca mici excursii la sfarsit de saptamana.

Daca aveti mai multi copii care practica diverse sporturi, cum veti coordona transportul lor la antrenamente si la meciuri?

Cat de implicat doriti sa fiti ca parinte in acel sport si cat de implicat doreste copilul sa fiti? Cluburile sportive cauta de multe ori parinti care sa se ofere sa faca totul, de la antrenorat la asigurarea gustarilor si a transportului. Implicarea dumneavoastra – ca antrenor sau in alt rol –poate fi un mod grozav de a petrece timp cu copilul si de a-i arata ca sunteti interesati de ceea ce face.

Copilul vrea să renunțe la sport – ce e de facut?

Indiferent cat de entuziast ar fi copilul cand il inscrieti la un sport, poate veni un moment cand vrea sa renunte. Daca vine si va roaga asta, incercati sa aflati care este motivul. Poate fi ceva nesemnificativ si remediabil, ca un echipament care nu-i vine bine, sau poate fi o problema mai mare, cum ar fi faptul ca nu se inetelege bine cu antrenorul sau cu copiii din echipa. Ar putea si faptul ca pur si simplu nu-i place sportul.

Este bine să lăsați copilul să renunțe la sport?

Daca face parte dintr-o echipa care se bazeaza pe participarea lui sau a ei, ar trebui sa-i explicati importanta retragerii sale pentru acel sezon competitional. Daca nu este cazul, ganditi-va ce ati dori sa invete copilul din aceasta experienta si cum il va afecta renuntarea.

Cand copilul are un program supraincarcat sau este nefericit, renuntarea poate fi decizia cea mai potrivita. Dar tot este important sa aiba activitate fizica in fiecare zi, chiar daca nu mai practica un sport.

Inainte de înscriere la un sport sau activitate sportivă

Copilul ar trebui sa fie examinat de medic inainte de a incepe orice program de sport sau de fitnes. Copiilor care au anumite probleme medicale, de exemplu de vedere sau de auz pot avea dificultati in practicarea unui sport. In cazuri mai rare, un medic poate gasi o boala nediagnosticata pana atunci care ar putea afecta practicarea unui sport de catre copil.

Sfat important

Desi ar trebui sa-i comunicati copilului dorintele dumneavoastra, nu este niciodata o idee buna sa-l fortati sa desfasoare o activitate numai pentru ca odinioara dumneavoastra ati excelat in ea. Si, odata ce a ales un sport, nu uitati sa mergeti la sala, pe teren sau la bazin pentru a-i face galerie.

Acestea sunt indicatiile generale de care ar trebui sa tineti cont. Copiii se maturizeaza in ritm propriu si isi dezvolta aptitudinile unice, fiecare in alt moment, deci tineti cont de maturitatea emotionala si fizica a copilului inainte de a-l inscrie la un sport pentru cateva luni sau pentru un sezon competitional. Nu are rost sa fortati copilul sa faca un sport care nu-i place.