Sport sau școală, ce alegem, cum alegem, cine alege?

20 Mar 2017
Sport sau școală, ce alegem, cum alegem, cine alege?

Sport sau școală, ce alegem pentru copilul nostru? Întrebarea corectă ar fi, de fapt: „Ce alege el?” Noi zicem că se pot face amândouă.

 

Sportul de performanță este complet diferit de sportul de plăcere sau de întreținere. Deși de multe ori sportul de performanță începe din joacă, cu „hai să-mi duc și eu copilul la un sport, ca să fie sănătos și să se dezvolte frumos”.

Toți tinerii cu care am vorbit de-a lungul timpului în calitate de consilier în carieră sau de mamă de sportivă de performanță mi-au spus că regretă că au abandonat sportul de performanță și că nu ar fi făcut-o dacă ar fi fost alegerea lor. Au ales părinții pentru ei. Ei nu au avut niciun cuvânt de spus.

Sportul de performanță presupune mult mai multă muncă, mult mai mult efort, mai multă seriozitate, responsabilitate, disciplină, decât sportul de plăcere. Sportul de plăcere îl practici dacă vrei și când vrei.

În practicarea unui sport de performanță nu ai loc de întors. Ori te dedici, ori faci doar de plăcere, ori te lași, pentru că devine din ce în ce mai greu de recuperat.

Există cazuri de sportivi care s-au lăsat, din diverse motive, dar au revenit parcă mai în forță, microbul fiind prea bine înfipt. Căci da, devine un microb, nu te părăsește niciodată, deși tu-l părăsești pe el.

Mi-e drag să urmăresc competițiile copiilor, adolescenților, tinerilor, evoluția lor în timp, transformările atât fizice, cât și emoționale.

Mi-e ciudă când abandonează sportul. Au talent, au pasiune, au rezultate, se duc cu drag la antrenamente, petrec ore întregi transpirând, dând tot ce e mai bun, participă la competiții, ajung printre cei mai buni, dacă nu chiar cei mai buni, și la un moment dat li se dă de ales, dacă li se dă: școală sau sport.

Da, pot fi de acord că nu le poți face pe ambele la nivel de excelență sau performanță. Pot fi de acord că sunt perioade în care trebuie să te duci la competiții și să lipsești de la școală, fiindu-ți greu să recuperezi ulterior, dar se poate. Pot fi de acord că un sportiv trebuie să aibă și cultură generală, să știe să se exprime, să cunoască o limbă străină, să aibă o bază și pentru asta trebuie să pună accentul și pe educație.

Pot fi de acord că financiar vorbind devine din ce în ce mai costisitor. Pot fi de acord că ne dorim ce e mai bun pentru copilul nostru, deși ce vrem noi s-ar putea să nu corespundă cu ce vrea el. Dar nu pot fi de acord cu a alege între cele două, mai ales în condițiile în care școala românească nu formează caractere, așa cum o face sportul, ci doar niște roboței încadrați în niște tipare.

De aceea, mulți profesori nu agreează ideea absențelor în favoarea sportului, pentru că nu sunt formatori, ci doar executanți care consideră că materia lor este cea mai importantă și că talentul și înclinațiile copilului nu contează.

Și iată cum acel talent și acea muncă de ani de zile sunt astfel irosite fără ca măcar copilul sau tânărul să aibă ceva de argumentat. Dorința, vocația, talentul nu au nicio relevanță în fața unor părinți care vin cu argumentul suprem: ori faci cum spun eu, cât ești la mine în casă, ori… continuarea o știți voi mai bine ca mine.

Poate ar fi indicat să conteze munca uriașă, talentul, dorința, mai mult decât cuvântul nostru de părinți care le știm pe toate. Poate ar fi indicat să analizăm toate ipotezele înainte să ne impunem decizia finală. Poate ar fi indicat să-i lăsăm și copilului spațiu și libertate de gândire, și poate vom fi surprinși să aflăm că știe foarte bine ceea ce vrea.

Și poate ar fi timpul să lăsăm prejudecățile de genul „ce naiba faci cu sportul în România” și să încurajăm și să susținem performanța, vocația, dăruirea și talentul. Sigur, avându-le pe toate, acel copil va reuși în viață, indiferent de prejudecățile noastre. Exemple avem destule.

De Corina Neagu – https://sportescu.ro

20/01/2017